Cum arată această femeie după ce și-a făcut 200 de operații estetice neautorizate

Publicat: 02/09/2013, 19:15
Actualizat: 29/07/2014, 21:16

O femeie din SUA, dependentă de operațiile estetice, și-a distrus corpul după ce a făcut mai mult de 200 de intervenții chirurgicale neautorizate, scrie doseng.org.

Monique Allen (58 de ani) a ajuns să aibă în corp nu mai puțin de 12 litri de silicon lichid, substanța fiind introdusă de persoane neautorizate.

Monique, care s-a născut bărbat, și-a făcut operație de schimbare de sex la 22 de ani, apoi a început șirul operațiilor estetice.

Pentru că își dorea să ajungă o „femeie perfectă”, Monique și-a făcut operații de mărire a sânilor, de remodelare a nasului și de mărire a buzelor.

Acum, femeia a ajuns să regrete toate operațiile și le sfătuiește pe tinere să nu cadă în aceeași capcană ca ea. Monique spune că nu a apelat la specialiști deoarece nu avea bani.

„Acum, abia mai merg și sunt înregistrată drept persoană cu dizabilități. Am probleme mari cu circulația, deoarece siliconul mi-a ajuns în tot corpul”, a declarat Monique, care în ultimii ani a cheltuit sume importante pentru a-și scoate o parte din silicon din corp.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×